Sonata de vara

Strafulgere-n paienjenisul noptii -
lumini mii se izbesc
nebune, printre frunze,
de geamul tau.
Ploaia bate-n catastif
si orologiul in perete -
ce dezastru, o orgie.
Pietrele scanteiesc-n
albe nuante
si broboane mari cad
peste ele
udandu-le pana la piele.
Greoie si absurda,
verde si rotunda,
pasii-i cad in ploaie -
broasca sluta, fagot ragusit.
Si se umfla
tot ce-i sufocat,
tot ce nu respira:
un trotuar si-o balta,
unde alba
rochia-i se scalda.
Ratacita-n ploaie,
o dalba, o floare
se-adapa si moare -
sub lovituri de ploaie
rostologolite-n Do major.
Norul greu se lasa,
iar eu, trudita
floare-albastra
tamplele-mi asez
pe-un nuc batran
in noaptea vesnicilor amagiri.