miercuri, 20 mai 2020


Rushdie si toti demonii lui



Mi-a luat ceva timp să deschid și  să nu mă opresc din a citi această carte. Presupun că face parte din categoria cărților pe care nu le poți citi până nu ești pregătit.
„Versetele satanice” a fost singura carte care și-a permis să mă încuie până acum și aș putea spune că citesc mai tot timpul. Având autograful, am vrut să o deschid prima dată (în urma istoriei ei controversate), de curiozitate, și după primele zece pagini am închis-o.  Nu am mai putut continua (undeva pe la facultate). Nu m-am putut concentra, recunosc vinovată. 
Același lucru mi s-a întâmplat a doua oară, peste un an cred. 
Considerând că nicio carte nu mă poate doborî, am deschis-o și anul acesta... De data aceasta, nu m-am mai oprit până nu am terminat-o.
I-am învins toți demonii și am respirat profund la sfârșit. 
Controversată...și are motive pentru a fi așa. 
Dramele umane, viața, misterul ei, dependențele, moravurile, căderea și ridicarea...toate sunt amestecul sulfuric din această carte. O metaforă grea pentru lume, de o imagistică puternică.
Un adevăr exprimat în peste 500 pagini (editia mea 651 pagini aproximativ, lăsând mulțumirile de sfârșit la o parte). Și probabil cum adevărul înghiontește mai rău decât coarnele personajului din carte și ființa nu poate fi înțeleasă de toți, în toată istoria și fațetele ei, cartea a nemulțumit mai multă lume și destinul autorului a fost decis.
Rushdie, din punctul meu de vedere, analizează ființa umană din toate unghiurile ei, ajungând până în cele mai întunecate cotloane ale sale.
Personajele lui Rushdie reprezintă călătoria unor suflete, viața unor oameni care trec prin propriul lor iad. La sfârșitul acesteia, ele reușesc să facă pași mici spre izbăvire, sper a se ierta pe ei însăși sau nu. Unii sparg porțile propriul iad, în care altfel s-ar fi adâncit și învârtit ca într-o buclă cu sfârșit tragic , și cu pași mici reînnoadă firul vieții unde ar putea cândva să aibă șansa izbăvirii. Sau poate vor trăi cu regrete și povară.
Dar cine suntem noi sa spunem dacă ei merită izbăvirea sau vor profita de șsansă? Ar fi alte pagini de scris și nu suntem noi autorul.
Soarta altora pare a fi mai puțin norocoasă și ei rămân prinși în acea buclă pe care romanul o descrie la început. Ei nu se ridică, stare lor de cădere nu se schimbă, mai degrabă se adâncește; stare în care îi vor trage și pe alții, ulterior.
La început nu a fost nimic și când a început să existe, atunci a și încetat... Nu ar exista cădere fără șansa de ridicare. Întotdeauna, vei ajunge într-un moment în care fiecare dintre noi trebuie să fie capabil să vadă, să înțeleagă. Rețeta nu există, dar ai calea experimentării. 
Până nu am reușit să văd, nu am putut să citesc. Lectură plăcută!

vineri, 19 februarie 2016

Carabusul

Intr-o zi, printr-un ochean
Am zarit o inima fara alean:
Trist, un carabus
Si-a frant un piciorus;

Haina lui - sufletul padurii,
Aripile - praf de soare,
Ochii - licuri in noapte.
L-am pus intr-un pat fin
Cu asternut din in
Tesut de-un paianjan anonim.
Curand e April, i-am zis,
Cand florile toate
Vin sa-l iubeasca,
Culori sa-i daruiasca -
Intr-un vis sa ne cuprinda.
Si o sa bem nectar
Chiar din pahar,
De la Zana Albina
Care mi-i draga vecina!




vineri, 18 septembrie 2015

Noapte albastra



M-am stins in ultima stea
Cu tine ascuns-n gand
Si ti-as spune: Stai, mai stai!
Stai, stai, mai stai
in clipe de clestar.
O ramai, ramai,
sub ploi, sub frunze,
sub doruri reci.
Ti-as rupe tacerea-n
Largi fasii de scrum
sub peceti din nori -
s-o las sa se tanguie,
cum ochii-mi inchisi
striga fete si nume
si plang amar
fara sunet, fara glas.
Trece-ma cu barca
dincolo de mal,
peste valuri,
cand toaca bate a rasarit:
grabeste-ti tu pasul
si rezeama-ti alaturi capul.
Dormi, tu, iubite,
adormi tu copile.
In noapte clara -
ramai, ramai, ramai..

duminică, 17 mai 2015

Sonata de vara

Strafulgere-n paienjenisul noptii -
lumini mii se izbesc
nebune, printre frunze,
de geamul tau.
Ploaia bate-n catastif
si orologiul in perete -
ce dezastru, o orgie.
Pietrele scanteiesc-n
albe nuante
si broboane mari cad
peste ele
udandu-le pana la piele.
Greoie si absurda,
verde si rotunda,
pasii-i cad in ploaie -
broasca sluta, fagot ragusit.
Si se umfla
tot ce-i sufocat,
tot ce nu respira:
un trotuar si-o balta,
unde alba
rochia-i se scalda.
Ratacita-n ploaie,
o dalba, o floare
se-adapa si moare -
sub lovituri de ploaie
rostologolite-n Do major.
Norul greu se lasa,
iar eu, trudita
floare-albastra
tamplele-mi asez
pe-un nuc batran
in noaptea vesnicilor amagiri.

duminică, 10 mai 2015

Zbor calator

M-as aseza pe-o pana
Sa cobor in zbor
Eu, necunoscut calator,
In abisul nostru etern.
Ti-as desface gandurile-n
piese de sah
pe tabla buzelor mele.
Rosu si negru
zboara-n soapte,
sub rotunde cercuri-n
vartejuri fara seaman.
Sete de nestins
sub calda roua -
nemiloasa curge curge
peste orice,
cu rauri de foc,
lunecand printre flori
de-un albastru nemuritor.
Rasai din toate TU -
printre stele, printre demoni,
ai grija de mainile mele -
scufunda-le-n culori
si cuvinte mii
sa deseneze pe hartii
pana ce vom ramane toti,
pustii, fara armonii.

vineri, 26 decembrie 2014

Hotul

S-au stins luminile toate
in ochii tai.
S-a lasat noapte 
peste ei.
Sclipesc precum rubine
in campul de nori
asternut de vise
in gandurile din culise.
Hot si netrebnic,
miseleste ai pasit,
nici un pas nu am auzit - 
tot ai dezgolit, 
ramele ai spart
si geamurile-ai crapat.
Ai furat lumina,
ai inchis-o intre pleoape
si te-ai strecurat
intr-un blestemat ungher.
Ti-e cald si ti-este bine;
pamantul tot de-ar fugi
tot nu te-ar urni.
Si cine ar vrea?
Cine-ar vrea 
clepsidra s-o intoarca
si sa fugi?
Ramai, tu, fur nestiut,
ramai si inchina-te la ea,
ramai si, hulpav, 
deschide bratele,
gura, ochii, trupul
si prinde-i lumina.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Dincolo de vitrina



24.10.2014

Am cautat un titlu oarecare, pentru a trece dincolo de el si a citi.
Am avut rabdare..am cautat ceva anume si curand am simtit ca nu exista, ca nu pot sa il cuprind.
M-am temut de dintii modernismului si de lipsa profunzimii.
Au uitat ei sentimentul? Am uitat noi sa descriem in culori parfumul?!
Vreau sa schimb doua vorbe, sa aud doua cuvinte. Poate ma gaseste cineva pe strada. M-am oprit in fata unei vitrini. Un magazin banal. Simt ca s-a apropiat cineva. Sa ma intorc? Sau nu? Da...ma intorc usor spre dreapta. Arata prezentabil.
L-as chema: "Spune-mi, cheama-ma, lasa-ma sa vin. Vreau sa vin, vreau sa vii. Sa venim. De ce te opresti? Nu fa asta! Hai la o cafea."
Poate ar spune: "Nu ma opresc, nu te parasesc..sunt aici, sunt nimbul din visele tale, placuta umbra din viata ta."
Uitandu-ma la manechine, ma rezum sa afirm:

Da, ciudat, suntem noi. Sunt ei. Suntem o multitudine de chipuri si masti..si sinceri, noi.

Scrii? Dupa cum vorbesti...

Da, scriu. De fiecare data cand scriu am senzatia ca cineva va citi. Dar, poate ma citesc doar eu pe mine si ma revars aici, intr-o mare a dezordinii. Sunt doar un gand in care imi infing degetele..sunt un fum..de unul singur. Uneori, asta se mai schimba. Dar e bine asa. Sau cred...si incep sa tem.

De ce?

Pentru ca sta ascuns, el, sta ascuns oriunde si aude.

Cine?

El...apare in toate cartile. Daca nu prea esti citit, nu ai sanse,..

Sanse sa ce?

Sa-l cunosti! Dar, daca stai sa schimbam trei vorbe..maximum zece s-ar putea sa te lamuresc.

Pot sa aprind o tigara? Nu te deranjeaza...

E un mare gol..e un hau, e un dezmat. Intra si ravaseste totul fara explicatii. Se arunca peste parul meu...e negru si rece cumva; dar e si cald, te  ispiteste. E o ispita!

Vrei sa devii doctor in ispite? Stii ca ispitele, drag prieten, sunt himere. Nimic mai mult decat himere. Dar, in fine, m-ai chemat sa vorbim  despre iluzii? Nu vrei si tu sa devii o data mai serios? De ce anume sa ne pierdem timpul cu asta?

Nu ne pierdem timpul. Incerc sa fiu serios, dar nu imi dai voie.

Eu? Serios?

Da, chipul tau, buzele tale contorsionate care se abtin sa nu rada. Stiu ca din prea multa curtoazie accepti sa nu razi. Dar ai rade. Nu-i nimic. Si eu as rade...as rade cu lacrimi de crocodil... (ei rad)
As rade daca si tu mi-ai vorbi despre vant o jumatate de ora...si mai ales ca ti-e frica de el...pentru ca poarta vorbele departe.

Voi lua aminte. Daca vrei iau si notite. Auzi...tu ai citit vreodata Ciuleandra?

Nu-mi aduc aminte...

Tocmai tu? Ala din Ciuleandra, Puiu, era un pic...aveti multe in comun.

Povesteste-mi putin...poate imi amintesc...

Pai...el era u baiat bun, dar orb.

Orb? Nu vedea?

Nu orb de-a binelea; sufletul ii era orb, inima cam seaca si mintea ravasita; de altii ce-i drept...

Si?

Si..ii placea sa danseze. Dansa mult. In vis, in realitate..dansa si se juca cu toate, pana cand toate au inceput sa joace cu el. Zi de zi..toate himerele. Poate si noaptea uneori.

Dar de unde il cunosti?

Pai nu ti-am zis ca am citit?

Aaa, da. Asa e.. Dar poti sa stii ce e in mintea si capul lui doar daca citesti despre el? Daca nu e asa cum scrie? Daca e o greseala de scriere si dintr-un cuvant a iesit altul si apoi a iesit alta fraza? Poate se intampla...poate se zapacesc literele.

Imposibil...in privinta lui..NU! E sigur! Toata lumea spune, toti vorbesc. Si eu stiu mai bine...pentru acum imi pare rau.

Cum adica iti pare rau?

Da..imi pare rau pentru el, pentru Puiu..puiu' tatii...sarmanul. Si el s-a scris pe sine de multe ori si a incercat sa se gaseasca. Si apoi au scris altii, mai talentati ce e drept. Mi-a placut cum au scris. Am citit de cincizeci de ori. Realist. El e Puiu' tatii..

Nu inteleg foarte bine...

Nu ai cum..eu am fost acolo. Stiu mai bine.

Prieteni ceva?

Poti sa spui si asa. Dar am fost mai mult de atat.

Dar stii ce nu te-am intrebat eu pe tine? Cum te cheama?

Simplu. Puiu.