Vis de floarea-soarelui
O noapte, un vis și un lan de floarea - soarelui.
Am încercat să le redau culoarea prin toate fotografiile găsite, dar nu am reușit prea bine. Nici căldura lor nu am cum să o redau în cuvinte...ele erau încălzite de soare și plină de lumină.
Mi-am amintit de visare când am trecut pe lângă o florărie de pe trotuar, unde împânzite, stăteau ele: florile de floarea-soarelui..
M-au privit, le-am privit, m-ai privit. Pentru că dincolo de lanul de flori din vis erau ochii tăi, pierduți, privind spre cer..cuprindeau tot soarele.
Și ce nevoie mai am nevoie de altceva când în ei se oglindesc razele soarelui?
Poate să sclipească soarele toată ziua, toată noaptea și flăcările să nu se stingă niciodată.
Ochii tăi sunt vii. De ce să le doresc să tacă? Sunt frumoși când vorbesc, așa..plini de simplitate, copilăroși uneori și poate visători.
Cerului fără nori, florilor calde - mii de mulțumiri pentru simplele bucurii fără margini.
Surâsului îi mulțumesc pentru existența glasului tău din seară - o seară dintr-un vis simpatic.
Și totuși vis..vise..somn..ireal. Joc, joacă, desenul unui copil inocent, muiat în culorile unui maestru invizibil.
Inimă nebună de copilă ce nu știe să asculte..încă nu știe și se pierde în iluzii.
Spune-i să te asculte!
Nu pot! Nu am cum, viața nu o înfrânge, zâmbetul ei la fel mare în fiecare zi, indiferent ce i-aș face!
Îi place luna, dar dacă are soarele nu îi mai trebuie nimic.
Îmi place luna, dar dacă am soarele nu îmi mai trebuie nimic. Mă las învăluită de razele sale calde.
Privirea mea se întoarce după el ca și floarea-soarelui...mai bine trăiesc doar pentru o zi...să simt soarele și pot spune că am trăit.
În lanul de floarea-soarelui, în vis regăsi-voi liniștea și ele mi te vor aduce înapoi, dincolo de ploi, dincolo de zile goale...
Vânt domol, câmp și parfum. Frumusețe fără margini. Nebunie fără gând. Un singur drum.
Printre flori, spre tine. Și...m-am trezit!
Din tot și toate au rămas doar florile și câmpul...
