Fantezie

Un singur acord..un singur vals si totul a disparut in ceata; totul, totul mai putin tu.
Ramai acolo ca reper in mijlocul goliciunii din jur. Si melodia canta, canta..acordurile fug si pasii nostrii inconjoara sala; nu, nu sala: pasii nostrii inconjoara luna, aluncand prin eter.

Si nimic altceva nu misca. Am oprit timpul in loc cu melodia noastra.
O rochie din praf de stele fosneste, iar cerul noptii tot te imbraca...si alunecam.
Uitam..si daruim fara limite pret de 5 minute...mai mult decat sublim. Ne daruim.
Inconjurul pamantului in cateva minute..pana la ultimul acord; daca s-ar repeta la nesfarsit, am ramane pierduti in infinit?
Sau pur si simplu straini dupa?!
Ce ramane cand se termina parfumul ametitor ce ne-a invaluit intr-un vals?

Flori, petale si perle. Cateva urme pe luna si putin praf de stele furat. Toate acestea ne raman.
Toate si poate nimic..
Poate le regasim la urmatorul vals.


Eugen Dogu - vals

Luna, la margine de lac

Printre ramuri, luna rasare, plina si rece.
Chipul ti-e invaluit in ale ei raze si fum, iar glasul ascuns.
Nu pot sa te vad; ma orbesc ecourile surde de pe lacul inghetat...se joaca toate in cercuri cercuri pe neteda lui suprafata.
Vibrezi in noaptea-nghetata, dincolo de ferestri, ascuns in vis, ascuns in gand, dincolo de ce este firesc.
Ochii tai glaciali se aprind cand ma privesc, topind noaptea intr-o vapaie, dar..pe tine, faptura, lacul si luna te cheama-napoi; te fura.
Iti simt respiratia, suflul si caldura..pasii se aud, usori si puternici in acelasi timp..dar te indepartezi si iar iti pierd urma.
Atat de aproape, dar nu foarte aproape.
Inca un pas, inca un pas, inca! Ah, zorii, din nou, din nou...

Opreste-ma la o margine de lac si lasa-ma sa ma topesc in noapte alaturi de tine.
Fragili si puternici; tine-ma de mana si alunga restul in taina noptii fara sa respiram aerul lor.
Lasa zorii sa ne rapeasca pe amandoi. Uita, uita....uita restul.


Luna bella - bachata tango

Dupa pagini goale

Ce vine dupa o pagina goala?
Ce urmeaza dupa ce totul se sterge? Gol. Si dupa gol?
Din nou inveti: sa mergi, sa vorbesti, sa te topesti, sa iesi dintr-un cocon de gheata, sa simti, sa vibrezi.
Cat de greu este sa deschizi din nou?
Zambeste soarelui ca sa simti ca te incalzeste din nou.

Si zambesti...si acelasi vis: chipul ascuns de fum, nedeslusit. Si la fiecare adiere, te gasesc si te pierd la fel de repede.
Esti si nu, existi si te pierzi printre note, ganduri si pasi rataciti.
Chitara! Nu mai canta; draga pian, ascunde-ti clapele - sa nu mai auzim nimic in noptile goale cu luna.

Mov, albastru - culori fara culoare, fara fond; rosu, galben - foc sub stele-nghetate.. Printre ele, alb: pulbere  din luna si argint; cine o fi inventat-o?

Nu alerga dupa nimic, asteapta. Sa pui stavila sau nu?!
Nu alerga, nu grabi; timpul trece repede oricum.

Stangacie golasa

Sub fluturi goi,
privirea-ti cade:
invaluita-n
toane proaste -
bizar si abstract,
jucandu-se-n
pale tonuri.
Tese natang
motive desfranate;
linii curbe,
frante -
stanci-nghetate-n
linii unduioase-n
irisi-taciune.

Negatie

Nespus, neinteles,
ne, nu, n -
crunta negatie.
Un cer gol
intr-o dezolanta iarna;
nu-i omat pentru unul,
dar pentru doi -
inghetam in veci,
fara placeri,
fara suspine -
nici macar cerul
nu ne curprinde,
nu ne-aduna.
Sufla-n altare
vant pagan
si stinse-s luminile
langa chipu-ti
alb, moale, fraged.

Zile, ani si fulgi...
Prinsi, suntem
proscrisi ai negatiei,
atemporali si a priori -
fara drum,
fara sfarsit,
far' de-nceput.

Filosofii de peron

Cafele împrăştiate pe-o etajeră şi vorbe dintr-o cameră.
O banală dimineață sub zorii creţi şi obraznici ce trezesc tot, tot..nu iartă nimic.
Las lumini să mă cuprindă şi intru într-o dinamică ce nu îmi aparţine, este a unui corp. Sufletul şi mintea-mi îmi sunt departe.
Linişte până ajung la metrou. Lume suburbană, cu propriile obiceiuri. Mişună cu câte o cafea și un miros de covrig proaspăt...fiecare pe unde are loc. Vântul cu esențe tari de şine încinse îmi frunzăreşte cartea.
„Stai!” îi spun, „stai şi nu te mai foi atât. Nu dă bine, mă faci să îmi pierd rândul şi firul se pierde..”
Încăpătânare maximă! Foile nu ascultă, scârțâitul scârțâie, cercei ce șuieră în note de subsol..s-a oprit trenul.
Tren, metrou, dispozitiv de transportare sub acoperire sau nu.
Intangibil. Te simt, dar nu te văd. Te miros, dar nu eşti în jur. Stresantă apariţie...eşti pe celălalt peron..
Un tren într-o direcţie, celălalt în altă direcţie..întotdeauna. Clasic, cum de nu m-am gândit?!
Niciodată nu sări de pe un peron pe celălalt. Direcţiile diferite sunt diferite. Ce nu se intersectează, nu se intetersectează.
Străini de atâta vreme, încât am obosit.
Căutarea şi aşteptarea sunt două procese istovitoare indiferent de ţintă celui care caută sau aşteaptă.
Neclar proces şi tâmp uneori, dar simpatic. Câteodată este amuzant să îţi realizezi condiţia de veşnic neadaptat şi căutător al unui sens pe care probabil nu o să îl afli aşa uşor.
Câteodată hilar, câteodată dramatic. Între extreme. Viaţa între seriozitate şi ridicol.
Care este sensul unei existenţe efemere de este atât de importantă şi toată lumea se cramponează de ea?
Să fie tocmai momentul sublim al sfârşitul când poate aduni suficient cât să întelegi? Sublim şi ridicol. Din nou, între extreme. Cât de teribil poate să fie să ştii când nu îţi mai foloseşte?! Imaginează-ţi!
Ridicolul în marea lui măreţie!
Soartă: nefiresc indubitabil.
Suntem trişti, neştiutori, imprecişi, indecişi şi ridicoli uneori. Suntem oameni: amalgam de filosofie şi neseriozitate.
Ai plecat..de un minut a trecut trenul tău. Acum ajunge şi al meu. Despărţire mai clară de cât aceasta nu există.
Dacă s-ar putea şi dezrobire... Ochii tăi sunt cea mai mare capcană. Nu aş recomanda nimănui să se uite de două ori în ei.
Într-o zi am să ţi-i fur şi eu pe ai tăi, cum şi tu ţi-ai însuşit ce nu îţi aparţine.
Într-o zi, vom sta pe acelaşi pe peron, ochi în ochi şi te vei pierde şi tu; ştiu că vei simţi şi tu.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   

Octombrie de plumb

Vant...vant...vant -

suflet fara trup.

Sub tacerile de plumb,

flori reci - iti ating buzele.

Liniste...liniste...liniste - 

intre peretii simpli.

Luna, printre spini,

Alearga-n noapte de octombrie...

Radem si ucidem, iubite,

soapte mercantile - 

Fara noima-s

cuvintele

printre ploile 

ce lovesc prundul; 

nade-noata-n

toxice amurguri -

"N-avem..n-avem!" -

strig eu de dincolo -

n-avem plase pentru

vise-mprastiate

pe hartii nemuritoare...