Phoenix

Am senzatia ca traiesc intr-o carte scrisa cu ani in urma si acum cineva doar o citeste.
Si in timp acel cineva intoarce o pagina mai trece un episod, o zi, o ora.
Simt ca cineva ma citeste, simt ca mi-am scris cartea vietii traite deja si acum doar ma misc.
Lumea si actiunile mele se desfasoara dupa povestirea mea.
Un continuu deja-vu.
Mitul scriitorului care renaste din propriile cuvinte peste secole.
Scriitor..si, sau creator? Creatorul de imagini difuze trimise peste ani pentru cei ce vor veni. Clovn si filosof, divin si laic, visator si stupid; putin din toate ca un artist desarvarsit.
Aproape rad si sunt serioasa in acelasi timp. Si ma gandesc ca daca pana acum nu mi-ati vazut numele, poate doar acum v-ati dat seama ca sunt o ea si nu un el. 
Sunt o serioasa pana vad o comedie buna sau aud un banc; indubitabil.
Si lumea imi spune ca sunt o serioasa si gandesc mult. Defect; nu am cum sa il indrept si nici nu tin mortis.
Las lucrurile sa curga; asa cum le-am primit asa le las sa se desfasoare. Nu e o resemnare, mai degraba o curgere. Tao.
Lasa apa sa curga si ea isi va gasi calea, serpuind printre pietre, lunecand in tenebrele sclipitoare ale lunii; fie ca iese din matca si rabufneste crapand de furie sau trosnind de bucurie, fie ca se intoarce in matca, ea curge. Curge si respira, netezeste pamantul dand viata.
Ar fi bine sa incercam sa nu fim seci. Creativi. Sa dam culoare cum a dat van Gogh, ne aduce aminte un alt scriitor. Sa redescoperim.
Cuvantul cheie: redescoperire; suflu inspirat si expirat peste lumea trista din metroul banal care circula in fiecare dimineata.
Sa respiram si sa expiram pana cad toate invelisurile azvarlite cu de-a sila pe noi de catre cei din jur.
Sa ramanem goi spre redescoperire. Dureroasa reproducere a eului. Ar fi prima nastere care ne-ar durea pe noi, fiinte nascute de mame.
Sa ne nastem singuri! Trebuie sa fie grozav sa simti ca te-ai nascut tu pe tine fara alte mosteniri. S-ar putea sa iti ia ceva mai mult, dar trebuie sa fie cumplit de..indescifrabil de..nu gasesc..
Da, da! Trebuie sa fie minunat sa te nasti singur, sa curgi cu propriul sentiment de apartenenta si cu propria gandire. Fara influente adiacente. Sa iesi din tine ca sa fii tu!
A fi eu! Grozav....o sa imi o viata de om, dar daca plec eu, completa si rotunda as pune punct unei calatorii.
Inchei cu satisfactia reflectata in zambet intrinsec cu alte ganduri in minte.

Schimonoseala de noapte

Vocea ta s-a stins in mii de soapte.

Intunericul a acoperit totul: case, glasuri, goluri. A umplut tot in timp ce tu stai impasibil.

Inghetat, a inghetat totul; mai inghetat decat creionul din mana mea dreapta. As putea sa spun stanga..dar nu ar fi decat o minciuna.

Cuvintele ingheata in aer, gandurile in eter, vocea ta..ei nu ii gasesc loc.

Vocilor nu le gasesc un loc. Unde sunt ele cand tac? Se opresc vreodata?

Daca ele dispar pur si simplu e trist, la fel de trist ca ochii care tac, goi de orice continut.

Ochi goi de esente. Poate ca vocile se sting in ochii goi.

Si ei sunt goi..pai si, si unde? Unde se duce lumina lor? Unde se duc vocile stinse in ei?

Poate ca ochii se sting si ei in lacrimi, iar lacrimile..cu ele este putin mai simplu; pe ele nu trebuie sa le auda nimeni sau sa le vada. Ele se ascund: intr-o batista, o perna, o palma. Si se usuca.

Ingratele! Vor mereu sa ramana un secret.

O vorba spune ca daca plangi inseamna ca esti uman.

Si cand lacrimile se sting? Ori ele nu dispar? Poate au un izvor ascuns printr-o parte din noi; un colt abrupt care zgarie o placa de veacuri si stramba si schimonosita incearca sa cante. 

Dar ii iese prost si poate de aici siroaiele de note-nfundate din lacrimi.

Adieri de seara. Ssstt!

Nu vreau sa le stric linistea. Sunt stinse si tacute. Nu se aude nimic, nimic, nimic.

Scurt...si la subiect

Ia stejaru', ia stejaru' 

da dolaru'

sau mai bine un euro 

ca sa stie tot - 

                           poporul

ce miraj e - 

                            decorul!

Sa traiti boieri

si dati pentru fraieri

sa ne spuna ei

cum sta treaba

cand nu dau cu sapa,

ci palavragesc nevoie mare

sub frunze de ...

Hai, pardon si sa ne fie cu iertare.

La stejari, arbori, luciferi, toante

Si multe alte poante!

Freamat

De-atatea nopti ploua -
inecat e prundul
de nuferi si suspine.
Vibreaza scandurile toate
din podul peste ape,
unde stau acum abandonate,
cararile noastre toate.
Numele-ti striga,
Si ele, si eu.
Eu ti l-am scris
Pe-o iluzie
Ce umbla aievea
Prin gandurile mele -
Nude, goale..
Si tu?
Tu treceai prin ceata
si nu ma mai vedeai.
Obosit-a malul
de pasii mei
apasati si grei.
Si tu?
Vantul trece,
treci si tu.
El, ma stie;
Tu - nu.

Frozen

M-ai pierdut printre idei, dar crezi ca ma cunosti.
Sunt gandul tau din zori, gandul din noapte, umbra ce iti e destul de aproape.
Sub o luna plina, incep sa iti incoltesc in ganduri si dorinti, dar intunericul ne fura.
Iar ziua..crunta zi de azi incarca cu mii de povete goale fara sens.
Sa ascult un vers, sa scriu un vers, sa misc staticul, sa tulbur nemiscarea?
Sa alunec in clipele care ma scot din imortalitatea ce ma inconjoara?
Sa cobor de pe un piedestal de marmura in valtoarea calda a unei vieti inselatoare; gheata se topeste daca ramane sub raza de soare ce da viata atator fiinte..
Nu mai cantati, in noapte, ametitori greieri; veti ramane fara glas.. Nimeni nu asculta oricum. Strazile sunt goale si doar miscati linistea din loc cu un aplomb inexplicabil.
Iarba vrea si ea sa doarma. Umbra nu vrea sa stie..iar voi, vinovati greieri o faceti sa simta si sa paseasca printr-un labirint de emotii.
Lasa trilul nefertil si intoarce-te la piedestal..parca ii sopteste linistea umbrei tale.
Dar ea danseaza usor printre miile de greieri..si uita, uita de toata linistea aceea pentru un moment.
O raza de luna sfasie intunericul si umbra se trezeste. Se trezeste si se opreste. O soarbe pe toata; raza-ntreaga si racoarea ei palida...
Si atunci isi aminteste...linistea de gheata ce nu tulbura nimic.
Se uita spre ingratii greieri, domol spre luna si trist la piedestalul de marmura.
Rece, se intoarce cu fata spre el si paseste usor..se apropie de el.
Sa urce, sa nu urce, sa simta sa nu simta?
Si se urca si ingheata..pana cand o sa auda din nou greierii ce canta subit si fara-un rost anume.

Uitare

Uitata esti


Sub filele-ngalbenite
numele ti-am uitat:
calda ca o vara,
stai ascunsa in ochii goi.
Placuta ca un spin,
imbibata in venin
te joci cu nemarginirea.
Un sarut in palma -
clipa de nesat
sub tulburi ape,
vinovate de placeri.
Uitata esti -
intre foi de ceara -
iubire moarta,
zacand pe caldaram,
cu mana moale
si atingere delicata -
Inger!
Dar te plange...o gloata!

Fantezie

Un singur acord..un singur vals si totul a disparut in ceata; totul, totul mai putin tu.
Ramai acolo ca reper in mijlocul goliciunii din jur. Si melodia canta, canta..acordurile fug si pasii nostrii inconjoara sala; nu, nu sala: pasii nostrii inconjoara luna, aluncand prin eter.

Si nimic altceva nu misca. Am oprit timpul in loc cu melodia noastra.
O rochie din praf de stele fosneste, iar cerul noptii tot te imbraca...si alunecam.
Uitam..si daruim fara limite pret de 5 minute...mai mult decat sublim. Ne daruim.
Inconjurul pamantului in cateva minute..pana la ultimul acord; daca s-ar repeta la nesfarsit, am ramane pierduti in infinit?
Sau pur si simplu straini dupa?!
Ce ramane cand se termina parfumul ametitor ce ne-a invaluit intr-un vals?

Flori, petale si perle. Cateva urme pe luna si putin praf de stele furat. Toate acestea ne raman.
Toate si poate nimic..
Poate le regasim la urmatorul vals.


Eugen Dogu - vals