Sub rece clar de luna

Drumul e invaluit de tacere.

Sclipiri amortite au oprit orice miscare.

De vreun un strop de roua ar cadea de pe vreo creanga, s-ar stinge in surdina, inghitit de pamantul mut.

Parfum de iarna sumbra pe aleiile cu tei...doresc din nou frunzle ruginii ale toamnei imprastiate pe cararile parcului; sa le aud fragedul fosnet in jur..si..si vantul,vantul acela! 

Il stiti si voi! Vantul care canta nebun sau pentru nebuni...acela care poarta cu el miresme de frunze jilave, uscate.

Melancolie de toamna pe timp de iarna, sub un rece clar de luna.

Sunt un pictor ratat…sau poate ca trebuie sa ma bucur ca nu pot cuprinde frumusetea cerului din seara aceasta.

Sa presupunem ca astazi mi s-a rupt varful creionului si nu mai am cum sa va pictez tabloul ce l-am admirat in seara aceasta. Oricum, nu ar fi decat o slaba imitatie pe langa desavarsire.

Daca ai fi pe strada, ti-as spune sa stai in loc doua minute..doar atat..doua si sa iti oglindesti privirea pe cerul de sticla..apoi sa incerci sa descoperi un rotund alb pe negrul-albastru mai uniform decat orice culoare din traista pictorului. Ti-as spune sa te uiti la rotund si simti cum te cuprinde cel mai placut frig cat timp esti vrajit de el..de fapt de ea, de luna.

Si poate vei vrea sa stai mai mult langa mine..sa nu fiu singura care sta in drum, sa nu fiu singura umbra de care lumea grabita se-mpiedica, gonind-o.

Umbra trecatoare intr-o lume grabita si la fel de efemera…