Rushdie si toti demonii lui
Mi-a luat ceva timp să deschid și să nu mă opresc din a citi această carte. Presupun că face parte din categoria cărților pe care nu le poți citi până nu ești pregătit.
„Versetele satanice” a fost singura carte care și-a permis să mă încuie până acum și aș putea spune că citesc mai tot timpul. Având autograful, am vrut să o deschid prima dată (în urma istoriei ei controversate), de curiozitate, și după primele zece pagini am închis-o. Nu am mai putut continua (undeva pe la facultate). Nu m-am putut concentra, recunosc vinovată.
Același lucru mi s-a întâmplat a doua oară, peste un an cred.
Considerând că nicio carte nu mă poate doborî, am deschis-o și anul acesta... De data aceasta, nu m-am mai oprit până nu am terminat-o.
I-am învins toți demonii și am respirat profund la sfârșit.
Controversată...și are motive pentru a fi așa.
Dramele umane, viața, misterul ei, dependențele, moravurile, căderea și ridicarea...toate sunt amestecul sulfuric din această carte. O metaforă grea pentru lume, de o imagistică puternică.
Un adevăr exprimat în peste 500 pagini (editia mea 651 pagini aproximativ, lăsând mulțumirile de sfârșit la o parte). Și probabil cum adevărul înghiontește mai rău decât coarnele personajului din carte și ființa nu poate fi înțeleasă de toți, în toată istoria și fațetele ei, cartea a nemulțumit mai multă lume și destinul autorului a fost decis.
Rushdie, din punctul meu de vedere, analizează ființa umană din toate unghiurile ei, ajungând până în cele mai întunecate cotloane ale sale.
Personajele lui Rushdie reprezintă călătoria unor suflete, viața unor oameni care trec prin propriul lor iad. La sfârșitul acesteia, ele reușesc să facă pași mici spre izbăvire, sper a se ierta pe ei însăși sau nu. Unii sparg porțile propriul iad, în care altfel s-ar fi adâncit și învârtit ca într-o buclă cu sfârșit tragic , și cu pași mici reînnoadă firul vieții unde ar putea cândva să aibă șansa izbăvirii. Sau poate vor trăi cu regrete și povară.
Dar cine suntem noi sa spunem dacă ei merită izbăvirea sau vor profita de șsansă? Ar fi alte pagini de scris și nu suntem noi autorul.
Soarta altora pare a fi mai puțin norocoasă și ei rămân prinși în acea buclă pe care romanul o descrie la început. Ei nu se ridică, stare lor de cădere nu se schimbă, mai degrabă se adâncește; stare în care îi vor trage și pe alții, ulterior.
La început nu a fost nimic și când a început să existe, atunci a și încetat... Nu ar exista cădere fără șansa de ridicare. Întotdeauna, vei ajunge într-un moment în care fiecare dintre noi trebuie să fie capabil să vadă, să înțeleagă. Rețeta nu există, dar ai calea experimentării.
Până nu am reușit să văd, nu am putut să citesc. Lectură plăcută!
